ARTIS DENTA

Parodontologia este ramura medicinei dentare ce are ca obiect de studiu parodonţiul, structura de susţinere a dintelui, alcătuită din gingie, ligamente parodontale şi os alveolar.

Multă vreme s-a crezut că îmbolnăvirea parodonţiului, denumită parodontoză, este o boală degenerativă, ale cărei manifestări se accentuează o dată cu trecerea timpului, eficienţa mijloacelor terapeutice fiind limitată. Ulterior s-a dovedit că îmbolnăvirea parodonţiului se datorează prezenţei unori microbi în cavitatea bucală a pacientului şi a fost adoptat termenul de parodontită (semnificând boală inflamatorie, infecţioasă). 

Prezenţa tartrului favorizează îmbolnăvirea parodonţiului prin colonizarea acestuia cu germeni înalt patogeni. Detartrajul efectuat la intervale regulate de timp are un rol important atât în profilaxia bolii parodontale, cât şi în încetinirea evoluţiei acesteia.

vezi prețuri parodontologie

Tartrul dentar se formează prin mineralizarea plăcii bacteriene şi aderă de suprafeţele dentare, precum şi de alte structuri solide prezente în cavitatea bucală, cum ar fi: lucrări protetice fixe sau mobilizabile sau componente ale aparatelor ortodontice.

Tartrul poate fi localizat supra- sau sub-gingival şi este alcătuit din depozite dure, cu structură organo-minerală, cu suprafaţă rugoasă, acoperită de un strat de placă bacteriană nemineralizată. Prezenţa tartrului este un important factor favorizant în ce priveşte apariţia manifestărilor bolii parodontale şi agravarea evoluţiei parodontopatiilor.

Depozitele de tartru, dacă nu sunt îndepărtate periodic, prin detartraj, cresc treptat în volum şi, cu timpul, pot produce leziuni ale gingiei. Leziunile gingivale pot constitui porţi de intrare pentru microorganisme, care vor ajunge astfel în zonele profunde ale parodonţiului, colonizând structurile ligamentare de la acest nivel şi osul alveolar subiacent.

Tartrul supra-gingival are culoare deschisă, alb-gălbuie şi consistenţă redusă la început, în primele săptămâni după formare. Se localizează, cu predilecţie, pe suprafeţele dinspre limbă ale incisivilor inferiori şi pe suprafeţele dinspre obraz ale molarilor superiori. După o vreme, dacă nu se intervine prin detartraj, depozitele supra-gingivale capătă consistenţă crescută şi se închid la culoare.

Tartrul sub-gingival, mai greu de depistat, este de culoare brun-închis sau neagră, localizat în şanţul gingival, sub marginea liberă a gingiei fixe, adesea fiind foarte aderent, greu de îndepărtat. De multe ori, marginea gingivală liberă sau papila interdentară sunt inflamate, sângerânde. După un timp, dacă tartrul nu este îndepărtat prin chiuretaj/detartraj, prin evoluţia procesului inflamator, se instalează retracţia gingivală şi depozitele dure sub-gingivale devin mai vizibile.

Tartrul dentar poate fi întâlnit şi la copii, dar excepţional la cei cu vârsta mai mică de nouă ani. La adulţi, depozitele de tartru se întâlnesc aproape constant. Din acest motiv, controalele stomatologice regulate, la interval de şase luni, precum şi efectuarea detartrajului ori de câte ori este necesar, sunt elemente-cheie care permit prevenirea şi controlul evoluţiei afecţiunilor parodontale.