Servicii stomatologice - Estetică dentară
Estetica dentară urmăreşte să redea zâmbetului aspectul plăcut, în concordanţă cu dorinţele pacientului. În scopul atingerii rezultatelor dorite, estetica dentară foloseşte metode terapeutice diverse aparţinând mai multor discipline stomatologice, constituindu-se astfel într-o abordare multidisciplinară.
Medicul dentist poate utiliza procedee de albire, poate recurge la aplicarea de faţete dentare sau de coroane integral ceramice sau din ceramică pe suport de zirconiu, în alte situaţii poate fi necesar să se recurgă la implant dentar sau la tratament ortodontic.